Oamenii s-au obişnuit să vadă în pictură - şi în general în artă - un fel de calmant sufletesc de tipul floarea-lacul-lebăda. Asemenea viziune îngustă mutilează complexitatea vieţii. Nu putem să gândim angelic la nesfârşit, ca să-l parafrazez pe Andrei Pleşu. Frumosul nu e singura trăsătură a vieţii, şi poate nici cea mai importantă. Avem nevoie şi de alte trăiri, avem nevoie şi de alte experimente.
Instinctul de conservare şi buna judecată ne fac să refuzăm experienţele potenţial nocive, dar ele se întorc consumate sub formă de experienţă trăită de alţii. Fie citim, vedem un film sau o piesă de teatru asimilăm experienţă negativă benignă. Un veritabil vaccin pentru psihic.
De aici apetenţa noastră pentru dramă, durere, suferinţă. Nu, nu suntem sadici şi nici fariseici. Ne doare nenorocirea altora, dar în acelaşi timp efectul pentru noi este benefic. La rândul nostru dăruim din cana cu amar şi celorlalţi, la fel cum dăruim şi din cea cu bucurie.
Încă de mici am învăţat că balaurul trebuie să moară, ba chiar să i se taie cele şapte limbi spre a servi drept ca împăratului. Zmeului i se taie capul, şi câte şi mai câte. Partea întunecată a vieţii se infiltrează treptat în regatul copilăriei, încercând să creeze un echilibru. Bun şi Rău, Negativ şi Pozitiv.
(Paul Klee - Senecio - 1922)
Şi totuşi ceva diabolic se insinuează în pictura aceasta. Ochii. Da, ochii! Roşii, de foc, aproape rotindu-se in orbite.
Klee a pictat o floare, chiar dacă forma nu trădează acest lucru. Senecio este o specie de plantă, o floare din familia margaretelor. Delicată, luminoasă. Otrăvitoare însă. Mortală.
Câte otrăvuri nu ascund atâtea pieliţe delicate? Lecţia maestrului Klee ar trebui asimilată. Mai ales că nu ne otrăveşte.
Picasso spune că "art s a lie that makes us realize the truth"...iar pictura lui Klee...este senzațională...lecția oferită de el nu otrăvește , dar nici nu este asimilată de multă lume , din păcate...
RăspundețiȘtergere